MAR
22

Mă apucă o puternică senzaţie de vomă când văd că politicienii din Galaţi şi autorităţile juridice neagă cu înverşunare faptul că ar fi ştiut că deputatul Mihail Boldea este un escroc cu ramificaţii extinse în zona crimei organizate.

Nu-mi vine să cred că oameni precum Mircea Toader  se miră emoţionant – cu ochi duioşi şi tremolo în voce – de vestea că în curtea sa politică, la PD-L, se ascundea o lichea. Sunt siderat că oamenii legii s-au dovedit creduli ca nişte fete mari şi l-au considerat pe Boldea ca fiind total inofensiv. Mieluşel de-a dreptul.

Ţin să le reamintesc celor care neagă acum că ar fi cunoscut activitatea infracţională a deputatului Mihai Boldea că, fix acum doi ani, în 2010, cotidianul „Adevărul de Seară” (ediţia de Galaţi) şi cotidianul „Adevărul” (ediţia naţională) scriau pe larg despre meceanismul mafiot care a dus la preluarea de către clanul Boldea a unui imobil de pe strada Morilor nr. 130.

Articolele amintite prezentau cu lux de amănunte exact ceea ce au constatat acum  procurorii – substituirea de persoană, torturarea proprietarului, falsificarea actelor etc –  însă cei de la PD-L, cu care Boldea era pe atunci în tandreţuri maxime, nu s-au deranjat să ia vrea măsură. Părea că nimic nu s-a întâmplat, semn că, din nenorocire, carnetul de partid a fost, este şi va fi mai presus decât legea.

Aceeaşi atitudine a avut-o onor conducerea PD-L şi în cazul afacerii „Aviasan” (2007-2008), despre care presa gălăţeană – TOATĂ! – a scris pe larg. Zeci de articole! Pe scurt, Boldea a pus mâna pe 40 de hectare din aeroportul utilitar Galaţi (teren în valoare de vreo 20 de milioane de euro), prin acte false plimbate pe o filieră care să-l transforme în cumpărător de bună credinţă. Terenul aparţine statului, dar a fost vândut (?!) de către firma care-l avea în concesiune pe baza unui scenariu pus la cale de Mihai Boldea.

Dezvăluirile făcute de presă nu au avut – halucinant! –  niciun efect, în afara faptului că jurnaliştii au fost ameninţaţi cu bătaia şi chiar cu moartea de către interlopii tocmiţi de Mihai Boldea. Mai mult, unul dintre politicienii care au îndrăznit să spună că afacerea este o escrocherie – respectiv senatorul Gheorghe Saghian – a fost rupt în bătaie, într-o seară, de persoane necunoscute. Apoi s-a lăsat, pe fondul terorii, tăcerea…

Evident, colegii de partid ai junelului deputat – supranumit şi „copilul teribil al PD” – nu s-au deranjat cu astfel de nimicuri, demonstrând că, în esenţă, organizaţiile de partid nu sunt prea departe, ca mod de acţiune, de organizaţiile de tip mafiot!

Înclin să afirm că toleranţa dovedită de cei de la PD-L faţă de infracţiunile lui Boldea poate fi taxată de oamenii legii ca fiind complicitate cu infractorul. Aşteptăm audieri, reţineri, arestări!

Cuvinte cheie: arestare, avocat, deputat, escroc, extradare, Galaţi, Mihai Boldea, PD-L, proces
Comenteaza
MAR
09

Prefectul de Galaţi a postat în capul site-ului oficial al reprezentantului Guvernului în teritoriu un mesaj siropos pentru 8 martie. Un gest frumos, fără îndoială, care ar ridica în ochii mei orice blogger, dar care n-are nicio legătură cu administraţia publică.

Ştie cineva cum arată fişa postului unui Prefect de judeţ? Eu, unul, tare mi-aş dori să văd aşa ceva! Nu de alta dar prefecţii care au „descălecat” la Galaţi în ultimele două decenii (înainte de asta se numeau prim-secretari) au avut prestaţii fundamental diferite. Uneori au fost între ei distanţe atât de mari de mentalitate şi acţiune, de îmi vine să bănuiesc că fişa postului unui prefect e negociabilă.

Îmi şi imaginez cum îl cheamă la Guvern şi-l întrebă: „Deci? Dumneavoastră ce aţi vrea să faceţi în timpul mandatului?” Iar „catindatul” începe să turuie cu aplomb, în timp ce secretara ministrului de Interne notează scrupulos fiecare amănunt.

Bănuiesc că una dintre solicitările exprese ale prefectului actual de Galaţi, Paul Florea, a fost să aibă voie să fie, aşa, un pic mai blogger în funcţia publică. Căci altfel nu se explică de ce site-ul Prefecturii Galaţi – acolo unde orice om normal la cap se aşteaptă să găsească sinteza administraţie publice locale şi cele mai importante informaţii venite de la Guvern – se deschide din 8 Martie cu următorul mesaj halucinant (însoţit de o poză cu un ghiocel):

„COMUNICAT. Prin dispoziţia prefectului Paul Florea, astăzi, de ziua femeii, tristeţea, mâhnirea şi necazul şi tot ceea ce împiedică un strop de lumină pe chipul feminin, vor fi reţinute pentru cel puţin 24 de ore prin toate mijloacele. Vă doresc o sărbătoare fericită, din toată inima! Prefect Paul Florea”.

Dacă acest text ar fi fost postat pe blogul personal al domnului Florea, pe bune că mi-ar fi stârnit un sentiment de invidie. Mi-aş fi zis: Uite, dom’le că el s-a gândit la o urare de suflet, în vreme ce eu delirez pe blogul meu despre politică, putere, mafioţi şi alte bazaconii!

Însă aşa, cu textul sus-prezentat apărut pe un site care, în esenţă, înseamnă Guvernul României în teritoriu, am doar un sentiment acut de jenă. E ceva de genul „îmi e ruşine de ruşinea lui“. Poate că greşesc, dar asta simt.

Din păcate, Paul Florea nu este la prima aventură de acest gen şi pare, cu zi ce trece, că are tot mai puţin simţul ridicolului. Îmi amintesc că în ultimele şase luni s-a troznit cu cărămida-n piept că face două baluri de caritate: unul de Crăciun, altul de Ziua Unirii. Evident, nu a făcut niciunul. Şi nici nu era treaba lui să facă astfel de „scheme” cu aer pârcălăbesc, căci dacă vrea să facă acte de caritate pentru oamenii amărâţi are la dispoziţie instituţiile deconcentrate cu rol în protecţia socială. Al căror şef este!

Parafrazând o reclamă pentru salamuri, ce tot s-a dat pe TV în ultima vreme, aş putea să-i furnizez lui Paul Florea un sfat: „Sire, guvernatul ăsta nu-i chiar aşa cum crezi matale!”

IATĂ ŞI DOVADA:

Cuvinte cheie: 8 martie, blog, costel crangan, editorial, Galaţi, Guvern, prefect, ridicol, ştiri Galaţi
Comenteaza
FEB
26

Doamnelor şi domnilor, staţi liniştiţi la locurile voastre! Vă dau cuvântul meu de onoare că nu voi scrie despre Daniela Crudu sau despre Sânziana Buruiană. Şi nici despre ziarele şi site-urile „quality” pline de sfârcuri. Vă garantez, de asemenea, că nu am de gând să fac, aşa cum ar putea crede unii, un eseu despre alăptatul bebeluşilor.

Subiectul acestei tablete e departe de a avea audienţa unui topless sănător, bivalent, cu vedete în direct. Apropo de asta, îmi aduc aminte că un show TV derulat anul trecut a atins apogeul audienţei în momentul în care una dintre vedetele prezentate şi-a revărsat conţinutul sutienului pe ecran, într-un moment de maxim extaz coregrafic.

Din păcate, nu am forţa interioară să fac trocul audienţă contra sâni. Aşa că subiectul meu este  de fapt – în ciuda titlului provocator – banal, prozaic şi nu trezeşte sentimente decât o dată la patru ani: ţâţa puterii.

Ţâţa puterii este, din ceea ce mi-am dat eu seama, cel mai complex (şi controversat) sistem de menţinere a vieţii de pe planetă. Când nu au acces la ea, cei din tribul „homo politicus” se comportă ca nişte dependenţi de cocaină în sevraj. Se dau cu capul de pereţi, urlă la lună şi azvârlu cu pietre în cei conectaţi la sfârcurile bugetului public. În cor de huiduieli şi sudalme, aflăm  astfel cât de exploatată e dumneaei, ţâţa, de cei ce trag din ea cu nesaţ. Şi că, în curând, ne paşte o penurie lactică fioroasă, care ne va arunca într-un rahat de proporţii cosmice. Uau!

De celalaltă parte, cei din tribul de „homo politicus” conectaţi la sfârc sunt de-a dreptul suavi. Ei ne povestesc că ţâţa este infinită şi că lactaţia este, de fapt, o formă de perpetuum mobile. Revoluţionar!

Doamnelor şi domnilor, ceea ce nu ştiaţi dumneavoastră  este că atunci când sugi la ţâţa puterii, legea conservării energiei se suspendă! Măsura se aplică, evident, cu acordul a 50% plus unul dintre aleşii naţiei şi nici măcar Einstein nu se poate opune. („Ainştain?! Dă-l naibii de roacăr! Să vină Salam!”, se aude dintr-un colţ al sălii).

Cârcotaş fiind din fire, nu pot să nu cobor teoria cu picioarele pe pământ. Un cunoscut de-al meu (nu pot să-i zic amic; ar fi prea mult pentru a descrie relaţia bazată mai mult pe schimb de informaţii decât pe afectivitatea specifică prieteniei) a jinduit ani de-a rândul la ţâţa puterii.

Omul era, pentru mine, o sursă inepuizabilă de informaţii despre „îngrozitoarele abuzuri” pe care le făceau cei care deţineau Puterea. Ani de-a rândul mi-a umplut auzul cu astfel de informaţii, bârfe, certitudini, dezvăluiri, revolte… „Eu, dac-aş fi acolo, aş fi pâinea lui Dumnezeu. Aş închide robinetul şi aş da la toţi, cu porţia, să apuce şi să se bucure toată lumea”, îmi susura patriotic, cu flăcări în priviri.

Brusc, însă, imediat ce a ajuns el însuşi şef de sfârc, revolta lui patriotică, poporanistă, a dispărut ca şi cum n-ar fi fost. Iar fluxul de informaţii despre ciocoi s-a oprit. N-am mai aflat de la el nimic. Doar comunicate de presă oficiale, plictistoare, în limbă de lemn de fag. Care va să zică, peste noapte, cei care sugeau la sânul bugetului naţiei nu mai erau damnabili, ci nişte asupritori de treabă, care făceau şi ei un pic de burtă şi de fălci din chestia asta. Ce, parcă alţii n-au făcut la fel?!

Slobod la gură cum sunt, la un moment dat, într-o clipă de senină acalmie, când dormita sătul în scaunul puterii, l-am întrebat – deh, ziarist naiv – unde i-a dispărut toată sfânta nebunie anticiocoiască. M-a privit galeş, aşa, cu un fel de amestec de simpatie şi milă, după care mi-a zis, pe un ton calm, măsurat: „Cine are, are. Cine n-are, n-are. Pricepi?”.

Aştept cu interes momentul când îi va pica scaunul de sub fund. N-am nimic personal cu el. Pur şi simplu vreau să văd ce efecte are ţâţa puterii în sensul invers, adică atunci când o pierzi. Sunt aproape convins că va redeveni isteric, haiduc, anticiocoi, însă, cum spuneam mai înainte, vreau să cobor teoria cu picioarele pe pământ. Ţâţa rulz!

Cuvinte cheie: analiză, audienta, costel crangan, fals, Galaţi, haiduc, limbă de lemn, porno, Putere, revolta, sutien, tata, tratat, tv
Comenteaza
FEB
16

Operă absurdă,  în multe acte, de primarul Dumitru Nicolae şi prefectul Paul Florea. În distribuţie: angajaţii Teatrului Muzical, Florin Melinte, PD-L, Loja masonică. Sala: plină de contribuabili fraieri. Intrarea: 3 milioane de euro (bugetul anual al teatrului).

Se făcea că era 1 decembrie 2011. Părea aievea. Florin Melinte, directorul Teatrului Muzical din Galaţi tocmai îşi dăduse demisia din funcţie, în urma scandalurilor colosale cu angajaţii, cu consilierii locali, cu presa. În locul lui Melinte este numit un nou director. Ce vis frumoooos!

Trezire bruscă. 16 februarie 2012. Prefectul judeţului Galaţi declară că nu va da avizul de legalitate schimbării din funcţie a lui Florin Melinte. Confuzie. Cum adică?! Ce aviz de legalitate este necesar pentru a se constata o demisie?!

Corul bârfitoarelor: „PD-L! PD-L!”

Corul bârfitorilor: „PSD! PSD!”

Corul celor bine informaţi: „Deus Meumque Jus”.

Consternare. Sala nu ştie dacă să aplaude sau să huiduie. Un spectator uşor abţiguit (N.A. regionalism cu sensul de trecut prin cârciumă) îndrăzneşte: „Adică ce, bre?”.

Corul traducătorilor din latină: „Dumnezeu şi dreptul meu!”

Corul experţilor în religii: „Deviza masonilor!”

Primarul Dumitru Nicolae, prefectul Paul Florea şi ed-directorul Florin Melinte aplaudă în delir. City managerul Florin Popa, deputatul Mircea Nicu Toader şi ex-prefectul Cosmin Păun aplaudă şi ei, mai în spate, după principul „mai răsfiraţi, tovarăşi, mai răsfiraţi!”

Brusc, corul îmi aduce aminte că pe strada Brăilei (pe la Stirex) s-a construit şi inaugurat cu mare pompă (au fost de faţă toate notabilităţile judeţului) un monument închinat eroilor din  Afganistan. Teoretic. Practic, este un monument mason, cu toate simbolurile corespunzătoare, fapt dezvăluit în premieră de ziarul „Adevărul”.

La fel de brusc, îmi aduc şi eu aminte de lista membrilor lojei masonice de la Galaţi, pe care am descoperit-o pe un site de-al „mişcării”. Puhoi! Toată lumea bună (ca să folosesc un termen intens vehiculat de prefectul Florea) din judeţ. Toţi, înghesuiţi sub deviza „Dumnezeu şi dreptul meu”. Nu dreptul românilor, nu dreptul gălăţenilor. Nu! Doar dreptul LOR, al celor din organizaţie.

Din sală se aud fluierături şi huiduieli. Publicul plătitor de impozite şi taxe scandează: „Curtea de Conturi!”,  „Demisia!” şi „Hoţii!”

Scena se animă deodată.

Mircea Nicu Toader declară – a câta oară?! -  că a fost o eroare de comunicare, votează la două mâini şi pleacă la masă. City managerul Popa iese tiptil din sală pentru că tocmai a aflat  că s-a băgat salariul pe card. Cosmin Păun se mută definitiv la Braşov. Dumitru Nicolae bolboroseşte poezii patriotice despre copiii partidului. Paul Florea declară deszăpezirea încheiată cu cinci zile înainte de a începe. Iar Melinte, da, Melinte e beat rangă în cuşca sufleorului.

Corul revoltaţilor: „Curtea de Conturi! Curtea de Conturi!”

Tăcere.

Piesa se încheie într-o linişte apăsătoare.

Cortina nu mai cade. Nu mai există. A fost desfiinţată, iar materialul a fost folosit de Florin Melinte pentru a confecţiona 50 mantii pentru noii cavaleri ai lojei masonice de la Galaţi.

Sfârşit?!


Cuvinte cheie: Adevarul, costel crangan, cultura, editorial, functionar, Galaţi, lege, masonerie, primarie, PSD, regulament, scandal, teatru
Comenteaza
FEB
08

Vestea că primii oameni salvaţi din trenul groazei din Bărăganul plin de nămeţi au fost fotbaliştii de la Oţelul Galaţi m-a răscolit profund. Care va să zică, salvatorii n-au căutat pruncii îngheţaţi la sânul mamelor, nici gravidele, nici bătrânii cu cordul şubred. NU! Ei i-au căutat  pe găliganii de fotbalişti, în fapt cei mai rezistenţi la intemperii dintre toţi cei 500 de sinistraţi ai zăpezii din tren.

Ce-i drept, studenţii şi gravidele n-au jucat în Champions League. Însă nici fotbaliştii nu prea ştiu din ce parte se deschide o carte şi nici ce înseamnă să n-ai bani de lapte praf pentru micuţ.

Evident, fiecare îşi trăieşte propria viaţă, aşa cum poate şi crede. La acest punct nu-i nimic de obiectat. Însă când vine vorba despre drepturi – inclusiv dreptul de a nu fi lăsat, ca un câine, între nămeţi -  nu văd de ce fotbaliştii ar fi mai cu moţ. De ce ar avea ei prioritate în faţa copiilor şi femeilor?!

Te apucă revolta când constaţi că resursele financiare strânse din impozite pe care le plătim noi, ceilalţi – căci ei îşi iau banii mai ales cu sacoşa şi cu valiza, pe sub mână, la negru – sunt alocate cu prioritate lor.

Statul român e idiot. Se comportă ca un rege nebun care-şi ucide bucătarul pentru a păstra  bufonul. Iar peste ceva timp descoperă că, de fapt, bufonul nu-i aduce de mâncare şi că starea de „entertainement” nu ţine de foame.

Căci episodul cu trenul groazei nu este o excepţie. Primăria Galaţi dă anual jumătate de milion de euro echipei Oţelul. Bani publici. Marius Stan, preşedintele Oţelului (care este consilier local), ţipă în gura mare că-i prea puţin. Serios!? Dar drumurile bune nu-s şi ele prea puţine? Dar parcurile curate nu cumva lipsesc oraşului? Este cinic să somezi oraşul să dea mai mulţi bani unor oameni care deja au foarte mulţi bani, în vreme că săracii (contribuabili) devin tot mai săraci.

Dacă aşa arată democraţia, eu mă lipsesc de ea. Prefer un despotism, un imperialism, ceva, orice, care să nu mai semene cu acest regim de tip cucurigu, plin de securişti, interlopi, agramaţi şi comunişti vopsiţi. Am zis!

Este umilitor că ai lor sunt „mai egali” decât ai noştri. Ai lor n-au oi mai multe, ci conturi mai pline şi fac parte din grupul „care trebuie”. Deci noi, ăilalţi, n-avem altă şansă decât să înghiţim găluşca şi să vorbim cu oaia bucălaie despre poteanţiala crimă pe fond de resemnare cu conotaţii aproape suicidale.

Ne alegem un fluier de pus la căpătâi sau emigrăm în Canada. Că acolo n-au transhumanţă Şi nici baci conflictuali. Şi nici nesimţire românească.

UPDATE:

Elicopterul cu care au fost salvați fotbaliști (btw – înainte ca trenul să plece, adică restul oamenilor au mai rămas blocați cel puțin încă 6 ore) aparține lui Ioan Niculae.

Pentru cine nu știe, acest individ este anchetat penal în legătură cu faptul că a primit de la STATUL ROMÂN gaz metan în valoare de zeci de milioane de euro, la jumătate din prețul plătit de noi, fraierii de rând.

Ca urmare, IMORALITATEA acestei întâmplări este cu atât mai profundă, în ciuda faptului că unii din galeria Oțelului și cei care mănâncă din  palma candidatului Marius Stan încearcă să demonstreze că, de fapt, e normal ca „supraoamenii” de fotbaliști să fie salvați înaintea gravidelor.

Cuvinte cheie: costel crangan, Galaţi, ger, Oţelul, tableta, trenul groazei, viscol, Vocea Moldovei, zapada
Comenteaza
JAN
23

Cel mai „cool” job din România e să te ocupă de banii publici. Nu contează cum îi cheltui! N-are nicio importanţă dacă îţi dă cu minus. Nu îţi cere nimeni performanţă. Poţi doar să te faci că munceşti, că ziua trece, leafa merge, iar comisionul se-adună, nu se scade.

În cel mai negru scenariu al jobului de administrator al banilor publici, te poţi alege doar cu un „huooo”, cu o pierdere a unui scrutin electoral, cu o mustrare din partea Curţii de Conturi. Atât! Poţi să risipeşti cât pofteşti, să arunci pe geam milioane de euro, să faci ce-ţi tună prin cap. Nimeni, niciodată nu te va pune să plăteşti pentru faptele tale. E cool – da’ ce zic eu cool!? – e super-cool să te ocupi de banii naţiei!

În urmă cu puţine ore am aflat că Primăria Galaţi are o basculantă de bani necheltuiţi, din bugetele pe anii 2010 şi 2011. Nu mai puţin de 12 milioane de euro au stat, ca proastele, în contul instituţiei publice, în vreme ce străzile oraşului arată ca naiba, Primăria n-are sediu, spaţiile verzi au ajuns adevărate maidane, monumentele publice se prăbuşesc, mizeria urbei a ajuns la cote alarmante…

Într-o ţară normală la cap, vinovatul ar fi dat afară, trimis în judecată, lapidat (metaforic) la zidul ruşinii. În România, însă, nu se întâmplă nimic căci – nu-i aşa? – e super-cool să te faci că munceşti pe bani publici.

Este din ce în ce mai clar că între NOI, oamenii obişnuiţi, şi EI, cei care s-au aburcat în fruntea noastră, s-a căscat o uriaşă falie. Lucru confirmat şi de demostraţiile care hâţână ţara de la o vreme. Cei mai mulţi dintre protestatari sunt scârbiţi de clasa politică în ansamblul ei, nu neapărat de o latură sau alta a eşicherului politic. Cei 70% dintre români – cei care nu merg la vot – nu sunt apolitici, indiferenţi, nesimţiţi, egoişti, lipsiţi de cultură etc, aşa cum ar vrea să acrediteze politicienii. Aceşti români se exprimă concret, prin refuz. Nu vor să facă alegerea Sofiei – vă amintiţi, probabil, drama mamei nevoită să-şi trimită la moarte unul dintre copii – deci ignoră clasa politică.

Metoda este, fără îndoială, discutabilă, după principiul că nu poţi să fugi la nesfârşit de deciziile grele din viaţa cetăţii, însă, cel puţin deocamdată, este singura modalitate palpabilă de protest împotriva unui sistem corupt, clientelar, neprofesionist, absurd, găunos.

Galaţiul a ajuns un târg ponosit. Urât, jegos, anonim. Iar vinovat nu-i doar primarul Dumitru Nicolae, ci şi toţi membrii Consiliului local, indiferent de partidul din care fac ei parte.

Aceşti oameni care conduc acum Galaţiul şi care, în vremuri de criză profundă, îşi permit să ţină la ciorap, doi ani la rând, 12 milioane de euro – bani publici! – merită să fie radiaţi din istoria urbei. Locul lor este alături de marii „călăi roşii” care au încercat să distrugă spiritul acestui popor.

Cuvinte cheie: bani publici, blog, buget, bugetar, CL, corupt, costel crangan, editorial, euro, Galaţi, milioane, opinie
Comenteaza
JAN
19

Răfuiala de pe străzi este o certitudine. La fel de certe sunt şi capetele sparte – din ambele tabere – magazinele vandalizate şi tăcerea penibilă a guvernanţilor. Tac oamenii ăştia la fel de abitir pe cât de vocali erau în momentul în care încercau să ne bage pe gât o lege ale cărei beneficii doar ei le pricep.

Între timp, în stradă, pretextul Arafat s-a diluat până la concentraţii microscopice. Puţini dintre cei care încă mai protestează îl mai pot aduce ca argument al revoltei lor pe medicul arab ajuns pentru o clipă erou al naţiei. Ba chiar am auzit, în ultima vreme, destule înjurături la adresa lui, pentru că – vezi Doamne! – ar fi trădat idealurile revoluţionare revenind în Ministerul Sănătăţii. Arabul Raed Arafat are, dacă vreţi, soarta pastorului maghiar Laszlo Tokes care, din erou al Revoluţiei române, a ajuns ulterior un renegat, un paria, un „vânzător de ţară”.

„Revoluţia Arafat”, care se anunţa un fel de primăvară arabă, a fost înlocuită de vreo patru revoluţii mai mititele, cu mesaje distincte şi cu diluţie mare. Căci numărul participanţilor scade într-o progresie care arată că în curând va ajunge către zero.

Prima aripă revoluţionară este animată de sărăcie. Protestatarii sut mai ales vârstnici greu atinşi de criză. Ei protestează demn, uneori uşor anemic şi n-au treabă neapărat cu Boc şi Băsescu, cât cu faptul că s-au săturat de mizerie. Dacă la Putere ar fi Antonescu sau Ponta, aceşti oameni tot ar protesta, în numele stomacului gol, al pantalonilor rupţi în fund şi al medicamentelor scumpe.

Adoua grupare de protestatari iese la luptă cu idei generoase, de sorginte civică,  de genul Roşia Montană sau problema maidanezilor. Nici ei nu sunt foarte agitaţi, însă au cele mai inteligente pancarde şi – părerea mea! – ar trebui să se ocupe mai des cu protestele, nu doar într-o conjunctură de acest fel.

Cea de-a treia mini-revoluţie este alimentată de membrii galeriilor de fotbal. Este aripa cea mai virulentă, cu pornirile cele mai războinice şi cu acţiunile cele mai radicale. Ei nu se sfiesc să înjure în cel mai obscen fel posibil, să dea cu pietroaie în jandarmi, cu cocteiluri Molotov în ziarişti şi cu buzduganul în lună. Par simpatici, par nebuni, dar cei mai mulţi dintre ei sunt doar prostcrescuţi şi drogaţi. Cea mai mare injurie adusă poporului român a fost ca indivizii să fie comparaţi cu tinerii revoluţiei din Decembrie 1989.

În fine, a patra grupare este formată din trimişii partidelor din opoziţie. Băieţii zglobii de la TSD şi TNL. Ei sunt echipa de zgomote. Lipitorii de afişe. Forma fără fond. Ei nu au revendicări anume, ci doar voci puternice şi un set de lozinci scrise de alţii. Ei vor doar să se afirme pentru propăşirea electorală a partidului şi pentru o posibilă ascensiune politică personală.

La Galaţi, acest oraş cândva „roşu”, acum doar cenuşiu şi murdar, situaţia e cumva diferită: n-a ieşit în stradă decât categoria a patra. Ce-i drept, treba se desfăşoară la un mod mai subtil decât în alte locuri, căci alături de tinerii activişti de partid au răsărit vechii activişti, care au prins şi vremurile comuniste, iar acum mimează democraţia prin organizaţii de pensionari obediente politic.

În rest – pauză. Galeria Oţelului a pierdut şansa unui antrenament cu public sau se păstrează pentru momentul când preşedintele Oţelului va intra în campanie electorală pentru fotoliul de primar. Organizaţii civice nu există. Sau, dacă există, înseamnă că toacă degeaba finanţările, că nu-s în stare nici să salveze o mâţă din corcoduş. Categoria cea mai abilitată să protesteze – oamenii chinuiţi de sărăcia extremă – preferă lehamitea. Pe undeva poate că au dreptate. În ultimii 20 de ani, aţi auzit de un protest, oricât de mare, care să fi schimbat ceva în România?!

Cuvinte cheie: Antonescu, Arafat, Basescu, costel crangan, fotbal, Galaţi, galerie, Molotov, ponta, proteste, Romania, Steaua, Tokes, TSD
Comenteaza
JAN
11

Vin, tropăind din tonomate, alegerile! În parcul şahiştilor, din cartierul Ţiglina I, disputele politice înfloresc din nou, cu entuziasm maxim, iar dilema momentului este una obsesiv-filosofică: „Vasile, pe cine p…a mă-sii mai votăm noi anul ăsta?!”

Întrebarea adresată de „vox populi” lui Vasile este legitimă. Constituţională de-a dreptul! Pentru că, din nefericire, până şi în rândurile formatorilor de opinie din parcul şahiştilor s-a instalat confuzia. Ei, cei care le ştiau pe toate. Ei, care l-au disecat pe Iliescu până la cea mai intimă fibră. Care l-au „citit” pe Băsescu încă din vremea când restul lumii îl declara salvatorul patriei. Care au anticipat criza mondială. Ei, analiştii din parcul şahiştilor, au rămas fără gloanţe. Nu mai ştiu ce va să fie!

Fenomenul e larg, problema e complexă şi prezintă multe aspecte, ca să zic aşa. Practic, am ajuns în situaţia penibilă ca, în loc să depolitizăm instituţiile statului, să depolitizăm întreg poporul. Ca urmare, oamenii nu mai ştiu pe cine şi de ce să aleagă, nu se mai duc la vot, iar soarta naţiei a rămas la mâna ultraşilor. La urne mai merg doar fanii împătimiţi ai unui partid sau ai unei persoane, după caz. Ceilalţi, oamenii nemânaţi în luptă de patimi fără leac, nu mai au niciun motiv  să voteze. Politicienii s-au dovedit – toţi! – o apă şi-un pământ.

Mai mult decât atât, atunci când din malaxorul electoral a mai răsărit câte un gospodar, acesta a fost iute pocnit în cap cu statutul partidului şi, eventual, tras pe linie moartă. Am şi un exemplu concret în persoana lui Eugen Chebac, actualul şef al Consiliului Judeţean Galaţi.

Chebac a reuşit, în cei patru ani de când conduce CJ Galaţi, să lase câteva semne extrem de clare pe pământ. Zeci de proiecte de infrastructură au fost demarate şi finalizate în mandatul său, care a adus, printre altele, şi sfârşitul monopolului unor firme pe lucrările publice din judeţ. Se pare că asta a deranjat. Tare! Urmarea: Chebac nu va mai avea susţinere politică pentru a candida la un nou mandat, în locul lui fiind nominalizat doctorul Bacalbaşa. N-am nimic cu doctorul anestezist Bacalbaşa, pe care, personal, îl consider un om foarte simpatic, cu o inteligenţă extraordinară, însă actul de administraţie publică e cu totul altceva decât să vorbeşti la televizor, cinic, despre „neveste defenestrate şi căruţaşi bătuţi cu ranga”.

Nu pot să nu fac o paralelă – doar aparent neimportantă – între modul în care au fost trataţi locuitorii Galaţiului, din punct de vedere cultural, de către CJ-ul condus de Chebac şi de către Primăria condusă de Nicolae.

Anul trecut, oraşul a răsunat de zeci de spectacole, la care au participat, fără să plătească niciun leu, zeci de mii de oameni. A fost pentru prima dată în ultimii 20 de ani când am simţit că Galaţiul învie, că e mai mult decât un oraş muncitoresc obosit, prăfuit, anost. Ei bine, 95% dintre aceste spectacole au fost organizate de CJ Galaţi, care a găsit şi o metodă foarte interesantă de a face bani pentru asta: festivaluri finanţate de UE prin programul de bună vecinătate româno-moldovenesc.

În acelaşi timp, Primăria Galaţi a organizat trei evenimente mari şi late: Sărbătoarea Scrumbiei, Ziua Marinei şi Zilele Galaţiului. Puse cap la cap, cele trei evenimente nu înseamnă nici 5% din ceea ce a făcut CJ+ul pentru locuitorii acestui oraş…

Ce deosebeşte cele două instituţii? În vreme ce la CJ avem de-a face cu o structură bazată pe mulţi oameni tineri, cu chef de viaţă şi cu competenţă, la Primărie ne ciocnim, de două decenii, de aceeaşi armată de „dinozauri”: funcţionari blazaţi profesional, dar degrabă apucători de foloase personale şi de şpagă (subiect pe care-l voi trata pe larg într-un viitor articol).

Sincer vorbind, din toată această desfăşurare de întâmplări se poate desprinde doar o singură concluzie: n-ai ce căuta în administraţia publică dacă eşti gospodar! Un om competent la conducerea acestor instituţii pare să fie, din păcate, precum vrabia intrată în cuşca motanului. Mai devreme sau mai târziu va fi mâncată! Din păcate…

Cuvinte cheie: alegeri, bani, campanie, candidat, CJ, costel crangan, Galaţi, politică, primarie, proiect, vot
Comenteaza
JAN
01

Vestea cum că Dumitru Nicolae (71 ani) – cunoscut publicului larg și ca Moș Nicolae  - ar mai putea candida la un nou mandat de primar al Galațiului m-a răscolit, trebuie să recunosc, profund. Sincer să fiu, nu mă mai așteptam ca Nicolae să producă o astfel de „amenințare”, dat fiind că nu mai are nicio listă pe care să candideze, iar starea sănătății domniei-sale este absolut precară.

Boșorogii

La urma-urmelor, să candideze dom`ne, că e dreptul lui democratic! Asta chiar dacă – fatalitate! –  posibila reintrare în cursă a actualului primar al Galațiului nu face altceva decât să crească substanțial media de vârstă a celor aflați competiție (cel puțin conform datelor de până acum). Lângă cei 71 de ani ai lui Nicolae se adaugă cele 69 de primăveri ale lui Eugen Durbacă (și el fost primar, între 1992 și 2000), iar Marius Stan, la cei 55 de ani ai săi, pare deja un june-prim al competiției, în vreme ce Marius Necula (48 ani) e „juniorul” trupei.

Anonimii și marginalizații

Despre ceilalți candidați nu merită să discutăm prea mult, dat fiind că fie nu contează în economia jocului (în ciuda vocalizelor pe care le fac pe la TV sau prin newsletter-uri agresive și mincinoase), fie, cum este cazul viceprimarului Nicușor Ciumacenco, au priză la public, conform sondajelor, dar nu-i susține niciun partid. Ce ți-e și cu politica asta… Cândva conta VOX POPULI, acum contează doar ce zice un activist de partid. Comunismul n-a murit!

Veneticii

Uitându-mă la lista cu cei care se bat pentru scaunul de primar am avut o revelație dureroasă: în ultimii 20 de ani Galațiul a fost condus doar de venetici. Durbacă este născut la Bacău, iar Nicolae e din Hârșova. Dacă se îndeplinesc previziunile actuale și iese primar Marius Stan – care este născut la Hunedoara –  atunci se va intra în al treilea deceniu în care urbea Galațiului nu este în stare să-și desemneze în frunte un gospodar dintre oamenii locului.

De altfel, această interesantă statistică sugerează, destul de clar, de ce orașul este în starea jalnică de acum.

Bunica mea avea o vorbă: „veneticul nu-ți umple merticul”. Mertic = vas cu capacitatea de 2,5 kg folosit pentru măsurarea făinii.

Lacomii

De câțiva ani încoace, ședințele de CL (un for local plin de asemenea cu oameni „de import”) sunt doar prilej de dezbateri sterile, politizate la maximum. Singura pată de culoare a acestor ședințe a ajuns să fie târguaiala pentru împărțit privilegii, contracte, sinecure, prime…

Culmea cinismului a atins-o în decembrie un domn consilier (nu-i zic numele, sper că istoria îi va da exact ceea ce i se cuvine!) a propus ca și nevasta lui să fie premiată de Sărbătoarea orașului, că „s-a remarcat”. Plenul a fost de acord. Stupid!

Realitatea crudă

Efectele acestui complex de împrejurări sinistru se pot enumera simplu: orașul este în degringoladă urbanistică, Primăria Galațiului funcționează într-o clădire închiriată, n-avem parcuri, n-avem străzi, furnizarea de apă și căldură e mai mult o loterie, societățile publice și deconcentratele sunt înțesate de neamurile politicienilor și de lipitorii de afișe.

În același timp, oferta electorală este dezarmantă: nominalizările făcute de principalele partide aduc în față oameni care n-au nicio treabă cu interesul public. Unii sunt deja plictisiți de viață și râvnesc cel mult la o ciozvârtă de eternitate prin intermediul funcției, alții sunt foarte pasionați de propriile afaceri (cu statul), iar interesul orașului e o chestiune insignifiantă, de back-ground.

După părerea mea, un candidat la Primăria Galațiului ar trebui să vină în fața electoratului cu un plan de afaceri. În care să spună ce vrea să facă, ce resurse financiare sunt necesare și de unde scoate banii. E nevoie de fapte, că de minciuni avem deja podul plin, de la precedentele campanii electorale…

Din păcate, niciunul dintre candidații actuali nu are un proiect care să scoată orașul din crunta mizerie în care se află. Mai rămâne doar visul. Visul că de undeva – habar n-am de unde – va apărea, ca Făt Frumos pe un cal alb – un candidat surpriză, tânăr, cu chef de muncă și cu un plan de renaștere a Galațiului. Domnilor politicieni, vă implor, dați-mi un primar care să merite să fie votat!

Cuvinte cheie: alegeri, candidati, costel crangan, Dumitru Nicolae, Galaţi, Marius Stan, opinie, primarie, vot
Comenteaza
DEC
14

Ştirile care îmi iau cu asalt ochii şi urechile în ultima vreme par desprinse din cele mai idioate bancuri cu Bulă. E drept, sunt şi unele parcă inspirate din revistele mondene de mâna a şaptea sau din horror-urile cu buget foarte redus, dar cele mai multe dintre ştirile aruncate – cu furca – în malaxorul opiniei publice par  plămădite de mintea  eroului bancurilor fără perdea.

Să le luăm pe îndelete. O gaşcă de ţigănci a deposedat mai multe persoane din „lumea bună” (sanchi!) de circa un milion de euro. Că au jumulit-o pe Buzuca Zăvoranu – OK! Fata nu a demonstrat niciodată că o dă afară inteligenţa din casă.

Că l-au jecmănit pe Bănel, iarăşi aproape că pot înţelege. Bietul băiat a fost crescut în cultul „gâcitoarelor”, în bordeiul ţigănesc de la marginea Făureiului. Acceptam chiar şi prezenţa Mihaelei Borcea în acest scenariu absurd. La urma-urmelor, banii n-au ţinut niciodată loc de minte!

Dar să vezi că printre cei care au cotizat la vrăjitoare se numără Corina Chiriac a al naibii frustrant. Bănuiam – că e complicat să ai certitudini în ziua de azi – că doamna Corina este o persoană cerebrală. Evident, nu e Pleşu, Liiceanu sau Cărtărescu, însă aveam împresia că poate face diferenţa între o superstiţie de doi bani şi realitate. M-am cam înşelat, prilej cu care îmi exprim speranţa că nu-mi vor face o figură similară Pleşu, Liiceanu şi Cărtărescu. Apropo, domnilor, când aţi fost ultima oară la vrăjitoare?

Revenind pe meleagurile dunărene, nu pot să nu remarc faptul că Bulă s-a angajat la Spital de Urgenţă – unde face bancuri în loc de medicină, că a ajuns şi la Prefectură – unde face baluri de caritate pentru a strânge bani să văruiască sediul instituţiei, că e prezent şi la Primărie – unde nu face nimic. Just sleep! Culmea este că preşedintele Traian Băsescu tocmai ce a decis să-i dea o medalie primarului adormit al Galaţiului!

Gestul băsescian este un banc cu totul absurd. Pă, oameni buni, primarul Dumitru Nicolae este de la un partid cu care Preşedintele se urăşte de moarte. Mai mult, eu nu văd niciun motiv pentru care primarul ar putea primi o primă de Crăciun, ceva, nicidecum Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în  rang de „Cavaler”!

Ţara noastră e clădită după un scenariu scris de Bulă. Oricât aţi încerca să-mi spuneţi că exagerez, nu aveţi cum să-mi demonstraţi că n-am dreptate. O dovedesc zilnic, zecile, sutele, miile de tineri cu capul pe umeri – necotropiţi de spiritul pervers al lui Bulă – care pleacă să-şi împlinească destinul în zări străine.

P.S.: Nu mai căutaţi nemţi pentru a salva România. E imposibil! Plecaţi la nemţi pentru a vă salva pe voi!

Cuvinte cheie: Adevarul, banc, bulă, costel crangan, Galaţi, tableta, Vocea galaţiului
Comenteaza